 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (Romania) ar putea deschide o filiala in orasul Ungheni din R. Moldova, comunica Agentia DECA-press.
Ideea de a deschide la Ungheni o filiala a universitatii iesiene a fost avansata de Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean Iasi.
„Ideea, desi nu este una noua, este extraordinar de buna”, a remarcat in context Alexandru Ambros, primarul orasului Ungheni.
Ambros a dat asigurari ca autoritatile vor examina cu atentie toate propunerile si vor incerca sa gaseasca varianta optima pentru un local destinat activitatii institutiei respective.
„Este logic ca la Ungheni, care se afla la o distanta de doar 15 kilometri de Iasi, sa activeze o filiala a unei universitati iesene”, a mai spus primarul, citat de „Expresul de Ungheni”.
Amintim ca, in anii 2000-2001, s-a mai facut o tentativa de a deschide o filiala a unei universitati din Bucuresti la Ungheni, dar, din cauza numarului foarte mic de doritori, s-a renuntat. |