Monthly Archives: aprilie 2008

Catalin Josan, restantier la intretinere

Castigatorul en-titre al concursului Megastar de la postul „Prima TV”, basarabeanul Catalin Josan, are datorii la intretinere, sustine presa din Romania citata de DECA-press.
Cantaretul, originar din Republica Moldova, a recunoscut ca este restantier la plata intretinerii cu o suma de peste 900 de lei (romanesti), dar a declarat ca a ajuns datornic nu din rea-vointa, ci pentru ca nu reuseste sa-si sincronizeze programul cu acela al administratorului de bloc.
\"Nu il gasesc niciodata si asa am ajuns sa am datorii. Acum vin noaptea acasa, ca sa nu le dau motive vecinilor sa-si aminteasca de mine\", a glumit \"megastarul\".

Liberal-democratii planifica un sir de actiuni in sustinerea Acordului moldo-roman privind micul trafic la frontiera

Liberal-democratii planifica un sir de actiuni in sustinerea Acordului moldo-roman privind micul trafic la frontiera. Despre aceasta a anuntat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, liderul Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), Vladimir Filat, transmite DECA-press.
Potrivit lui Filat, PLDM va organiza la data de 11 mai in 13 raioane ale republicii intruniri ale cetatenilor in sustinerea semnarii Acordului, iar la data de 25 mai o actiune similara va avea loc in Chisinau.
Liberal-democratii nu inteleg de ce guvernarea de la Chisinau se opune semnarii acestui Acord, deoarece el este in beneficiul cetatenilor Republicii Moldova, care vor putea calatori fara vize, doar in baza unui permis, in Romania la o distanta de 30-50 km de la frontiera.
Vladimir Filat sustine ca beneficiari vor fi circa un milion de cetateni, care locuiesc in 16 raioane si in UTA Gagauz-Yeri.
PLDM a facut apel catre toate partidele democratice si catre societate sa sustina campania lor in sustinerea semnarii Acordului.

Asistenta medicala acuzata de sustragerea din Spitalul de Psihiatrie din Balti a substantelor psihotrope

O asistenta medicala de la Spitalul de Psihiatrie din Balti este acuzata ca ar fi furat din Sectia Narcologie substante psihotrope pentru a le vinde ulterior persoanelor care consuma droguri, transmite DECA-press.
Femeia, in varsta de 34 de ani, a fost retinuta de politisti la iesirea din institutia medicala, in urma perchezitiei asupra sa fiind depistate 17 fiole de Diazepam si patru fiole de Tramadol, substante cu efect psihotropic care se elibereaza in farmacii doar cu prescriptia medicului, a declarat pentru DECA-press adjunctul comisarului de politie din Balti, Valeriu Starii.
Potrivit informatiilor operative, cantitatea de substante psihotrope furate anterior de asistenta este mult mai mare, acestea fiind vandute personelor care consuma droguri, contra sumei de 20 de lei pentru o fiola.
Acuzata a declarat politistilor ca fiolele respective trebuiau administrate pacientilor din Sectia Narcologie, insa ea le-a inlocuit cu alte substante.
Medicul-sef al Spitalului de Psihiatrie din Balti, Anatolie Carpa, a declarat ca acesta este primul caz de furt al medicamentelor din institutia medicala pe care o reprezinta. „Este caraghios ca aici noi incercam sa vindecam pacientii de narcomanie, iar o asistenta medicala de la noi comercializeaza substante psihotrope”, a mai spus Anatolie Carpa.
In prezent asistenta medicala a demisionat din proprie initiativa. In cazul in care va fi gasita vinovata de comiterea furtului, ea va fi obligata sa achite o amenda de pana la sase mii de lei sau sa munceasca in folosul comunitatii minim 120 de ore. Pedeapsa ar putea fi si mai dura daca judecatorii o vor gasi vinovata de comercializarea substantelor psihotrope.

Eximbank va folosi beneficiul obtinut in 2007 pentru dezvoltare si majorarea fondului de rezerva

Eximbank Gruppo Veneto Banca va folosi beneficiul obtinut in 2007 pentru dezvoltare si majorarea fondului de rezerva. Aceste decizii au fost deja aprobate de recenta adunare a actionarilor bancii si urmeaza sa fie puse in aplicare, releva DECA-press.
Cea mai mare parte a beneficiului – 95% sau 54,56 mln. lei va fi raportat ca beneficiu nerepartizat, adica va fi folosit pentru dezvoltare. Corespunzator, 5% sau 2,87 mln. lei vor trece in fondul de rezerva al bancii.
Pentru Eximbank a inceput o noua etapa de dezvoltare odata cu venirea la banca, in calitate de actionar, a Veneto Banca. Aceasta a crescut capitalul social al Eximbank cu 250 mln. lei, facind ca Eximbank sa devina lider la acest indicator pe sistemul bancar al Moldovei si sa ocupe locul doi dupa marimea capitalului de nivelul I. La sfarsitul anului 2007, capitalul social depasea de 10 ori nivelul capitalului bancii la momentul cumpararii de catre grupul bancar italian si de 5,2 ori – media capitalului social al bancilor locale.

Adolescent jefuit in plina strada din cauza ca a pierdut un pariu

Un adolescent din Balti a ajuns la spital cu vanatai si contuzii ale tesuturilor fetei dupa ce a fost atacat si jefuit in plina strada de catre trei elevi, transmite DECA-press.
Potrivit surselor din cadrul Comisariatului de Politie Balti, victima in varsta de 17 ani, ar fi pierdut un pariu cu unul dintre atacatori si ii datora acestuia 200 de lei.
Intrucat victima nu avea asupra sa suma respectiva, atacatorii, cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani, si-au lovit victima cu mainile si picioarele, luand din buzunarul tanaruluii telefonul mobil drept „gaj” pentru cei 200 de lei.
In prezent cei trei elevi sunt anchetati in stare de libertate, fiind banuiti de jaf, infractiune ce presupune, in cazul persoanelor care au atins majoratul, o pedeapsa cu inchisoarea de minim 4 ani sau amenda in valoare de pana la 20 de mii de lei.

Banca Nationala a Moldovei a incheiat primul trimestru cu pierderi

Banca Nationala a Moldovei (BNM) a incheiat trimestrul I cu pierderi. Acestea se cifreaza la 440,6 mln. Lei, transmite DECA-press.
Pierderile respective se explica prin faptul ca, in perioada de referinta, a avut loc reevaluarea activelor si pasivelor BNM pe fundalul aprecierii monedei nationale in raport cu dolarul SUA. Astfel, de la inceputul anului, activele s-au redus cu 14,5 mln. lei, pina la 19,75 mlrd. lei.
Valoarea creditelor acordate bancilor s-a micsorat cu 1,65 mln. lei, pina la 37,2 mln. lei, iar valoarea hartiilor de valoare investitionale – cu 648,8 mln., pina la 3,4 mlrd. lei.
Totodata, suma valorilor mobiliare acordate de Guvern si care anterior au fost reperfectate din credite s-a redus cu 122 mln. lei, pina la 2,26 mlrd. lei. BNM are la pasiv mijloacele Guvernului, de 2,86 mlrd. lei, si ale institutiilor bancare – de 3,95 mlrd. lei.

In primul trimestru exporturile productiei vinicole s-au triplat

Cifra totala a exporturilor comparativ cu anul precedent pentru I trimestru din 2008 a crescut de 3 ori, de la 14,86 mln. USD – la 44,1 mln. USD, transmite DECA-press.
Astfel, suma totala a exporturilor in tarile CSI, care ramane in continuare principala regiune de desfacere a produselor vinicole moldovenesti a atins cifra de 37,7 mln. USD comparativ cu 10,5 mln. USD in aceeasi perioada a anului trecut.
Conform Agentiei agroindustriale „Moldova-Vin” din tarile CSI cel mai mult s-a livrat in Ucraina – 13,2 mln. USD, Belarus – 11,4 mln. USD, Rusia – 10,7 mln. USD, Azerbaidjan – 823,5 mii USD, Georgia – 336,5 mii USD.
Suma exporturilor in Comunitatea Europeana a constituit 5,8 mln. USD, mai mult cu 55% fata de perioada similara a anului trecut.
In aceasta directie au fost inregistrate cresteri ale exportului in Polonia – 2,3 mln USD sau de 2,1 ori, Romania – 1,4 mln USD, cu 83% mai mult, Cehia – 643,7 mii USD cu 81% , Estonia- 181,6 mii USD cu 70% fata de 2007.
In afara spatiului CSI si Comunitatea Europeana in I trimestru au fost livrate produse vinicole in suma de 561,2 mii USD. Astfel, au fost inregistrate exporturi in
China – 106,3 mii USD, SUA- 221 mii USD, Coreea de Sud – 24,8 mii USD, Turcia- 21 mii USD, Republica Congo (Zair) – 22 mii USD.

Autoritatile de la Tiraspol sunt pesimiste in ce priveste posibilitatile de achitare a platilor pentru consumul de gaze

Autoritatile de la Tiraspol se arata pesimiste in ce priveste posibilitatile de achitare a platilor pentru consumul de gaze rusesti, comunica DECA-press.
Pretinsul ministru al industriei de la Tiraspol, Piotr Stepanov, care a prezentat recent cabinetului de ministri al regiunii proiectul noii conceptii de politica tarifara la gazele naturale livrate in perioada 2001 – semestrul II 2008, a recunoscut ca rezolvarea problemei platilor pentru gaze nu este posibila nici chiar pana in anul 2012.
„In prezent, dupa ultima majorare, componenta medie ponderata de gaz in tarifele de livrare este de numai 137 dolari, pe cand din 1 aprilie 2008, „Gazprom” ne livreaza gaze la 212 dolari pe mia de metri cubi”, a spus el.
De notat ca, potrivit datelor concernului rus „Gazprom” pentru 2006, Transnistria datora pentru consumul de gaze peste 1,677 mlrd. dolari, iar in 2007 datoria a mai crescut cu 200,82 mln. dolari.

AMN colecteaza semnaturi in favoarea semnarii Conventiei privind micul trafic de frontiera

Alianta „Moldova Noastra” (AMN) colecteaza semnaturi in favoarea semnarii Conventiei privind micul trafic de frontiera. Acestea vor fi depuse sub forma de petitie la Guvern, transmite DECA-press.
Liderul AMN, Serafim Urechean, a comunicat miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca cetatenii care sustin ideea vor trebui sa semneze o petitie elaborata de AMN in acest sens.
„Prin prezenta, avand in vedere ca tergiversarea semnarii Conventiei privind micul trafic de frontiera ne afecteaza interesele direct si efectiv, atat prin lezarea dreptului oferit la libera circulatie, cat si prin pierderea unor potentiale beneficii financiare si materiale, cerem Guvernului Republicii Moldova sa semneze fara intarziere acest document cu Guvernul Romaniei, indeplinind obligatia autoritatilor statului de a actiona in interesul cetatenilor”, se spune in petitia elaborata de AMN.
Formatiunea este convinsa ca semnarea Conventiei va da posibilitatea cetatenilor Moldovei sa intre liber in spatiul Uniunii Europene, sa dezvolte relatiile culturale, sociale si economice dintre localitatile de frontiera din Romania si R. Moldova.

Rusia vrea sa asigure contacte directe intre liderii Moldovei si Transnistriei

„Eforturile Rusiei urmaresc organizarea de contacte directe intre liderii Moldovei si Transnistriei, pentru ca ei sa poata ajunge la unele intelegeri de lucru si sa formeze agenda negocierilor ulterioare in formatul 5+2\\\", a declarat pentru presa de la Moscova Valeri Keneaikin, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, transmite DECA-press.
El a mentionat ca, in conflictul transnistrean, spre deosebire de cel georgiano-abhaz si georgiano-osetin, exista posibilitate de avansare pe calea reglementarii.
Ambasadorul a respins presupunerile precum ca Moscova ar avea vreo intentie secreta vizavi de reglementarea transnistreana si a mentionat ca singurul lucru pe care il face este sa contribuie la avansarea partilor spre intelegeri preliminare.
Totodata, el a mentionat ca, daca se va ajunge la o solutie in problema transnistreana, „aceasta va fi contributia noastra”, adica a Rusiei.

Понравился мой блог "DECA-press"? Тогда советую Вам почитать животные в Смоленске и Единая Россия Смоленск.