Monthly Archives: decembrie 2009
Creditele externe, „motorul” cresterii economice Moldovei in 2010
„Creditele acordate de organismele internationale Republicii Moldova vor deveni in 2010 „motorul” de baza al stimularii cresterii economice”, potrivit expertului financiar Sergiu Gaibu, unul dintre autorii „Monitorul Economic”, lansat, marti, de IDIS „Viitorul”.
Expertul a spus, citat de Agentia DECA-press, ca „acestea insa nu vor fi suficiente, daca Banca Nationala a Moldovei nu va majora masa monetara prin acordarea unei linii de creditare pe termen lung bancilor comerciale pentru sectorul real, in valoare de cel putin 2,5 miliarde MDL”.
BNM poate asigura cu usurinta un curs leu-dolar, in intervalul 10-13, pentru 2010, este de parere Sergiu Gaibu, care, in acelasi timp, a precizat ca, actualmente, „sectorul real nu mai are nevoie de o depreciere semnificativa”. Pentru stimularea exporturilor, ar fi fost suficienta planificarea majorarii cursului MDL/USD cu 8%, maximum 10%”, considera Sergiu Gaibu.
„Monitorul Economic: analize si prognoze trimestriale” (trimestrul 4 din 2009), prezentat azi, 22 septembrie 2009, constata in alta ordine de idei ca economia moldoveana se restabileste lent dupa contractarea dura resimtita mai ales in sectorul transporturilor, constructiilor si investitiilor. Autoritatile vor reusi sa-si onoreze toate obligatiile sociale, pe seama creditelor externe de la Fondul Monetar International si Federatia Rusa. Stabilizarea bugetului public national ramane principala constrangere pentru urmatorii doi ani, apreciaza expertii IDIS „Viitorul”.
Blogul HotNes.md a devenit cotidian on-line
Blogul HotNews (www.hotnews.md) a imbracat „straie” noi si, incepand de marti, este gazduit de o platforma web, realizata conform celor mai performante standarde din domeniu, informeaza Agentia DECA-press.
Noul HotNews.md isi propune sa ofere opiniei publice un nou model de jurnalism on-line, in care se combina calitati de portal de stiri, blog si platforma de comunicare.
„De astazi, suntem un cotidian exclusiv on-line, realizat de echipa noastra in parteneriat cu agentiile DECA-press, Imedia si Monitor Media pentru a difuza informatii operative in format text, foto si video”, spune Vitalie Cazacu, redactor-sef al HotNews.md
HotNews ofera cititorilor informatii din actualitatea R. Moldova si cea internationala. De asemenea, HotNews.md isi propune sa devina o platforma de dezbateri on-line a celor mai importante probleme sociale, economice si politice.
Echipa HotNews.md este formata din jurnalisti de la diverse institutii mass-media, studenti la jurnalism si blogeri.
Doi tineri risca pana la 12 ani de puscarie pentru ca au spart safeul unei rude
Doi tineri de 17 si, respectiv, 22 de ani, invinuiti de furt, au fost deferiti justitiei, o instanta din Chisinau urmand sa pronunte sentinta, noteaza DECA-press.
Potrivit actului de invinuire, unul dintre infractori – nepotul stapanului apartamentului, a obtinut prin inselaciune cheile de la fiul minor al victimei, facand o copie a acestora. In scurt timp, tinerii au patruns in apartament si au deschis safeul, sustragand bani si articole din aur in suma de peste 108 mii de lei.
Daca va fi stabilita vinovatia lor, cei doi tineri risca sa fie condamnati la inchisoare pe un termen de la sapte la 12 ani.
Baietii smecheri fac afaceri la Calarasi
De suma de doua sute de mii de lei a fost tras in teapa un locuitor al raionului Calarasi, care a incercat in colaborare cu un partener sa initieze o afacere, noteaza DECA-press.
Acestia au batut palma sa construiasca un magazin punand fiecare cate jumatate din costul tuturor lucrarilor si operatiunilor necesare construirii si darii in folosinta a acestui obiectiv. Pana la urma, prin inselaciune, unul dintre parteneri a inregistrat unitatea comerciala construita doar pe numele sau.
Pagubasul a adresat o cerere catre organele de drept ale raionului, care spun ca investigheaza cazul si daca va fi nevoie vor proceda in corespundere cu cadrul legal pentru a-l despagubi pe cel dus de nas.







