SUA „asteapta cu nerabdare” sa colaboreze cu viitorul Guvern de la Chisinau
Statele Unite ale Americii felicita poporul Moldovei cu ocazia desfasurarii unor alegeri parlamentare transparente si impartiale, calificate de catre observatorii internationali ca fiind in general conforme standardelor internationale ale alegerilor libere si corecte, transmite Agentia DECA-press.
„Votul de ieri reprezinta un alt pas inainte pe calea democratica a Moldovei. Acum este important ca liderii politici din Moldova sa lucreze impreuna pentru a forma un nou guvern si a alege un presedinte pentru a solutiona problemele care le stau in fata”, se arata intr-o declaratie a Ambasadei SUA la Chisinau.
Statele Unite sprijina ferm aspiratiile cetatenilor R. Moldova de a construi un stat european democratic si prosper, in cadrul hotarelor sale recunoscute international.
„Asteptam cu nerabdare sa conlucram cu noul Guvern al Moldovei in vederea accelerarii reformelor importante pentru consolidarea democratiei, ameliorarea economiei si intarirea suprematiei legii”, se mai arata in declaratia citata.







