ME a elaborat in acest an 40 de proiecte de legi si circa 100 de dispozitii ale Guvernului

Ministerul Economiei (ME) a facut public „Raportul privind activitatea desfasurata pe parcursul anului 2010”, comunica Agentia DECA-press.
In acest an, ME a elaborat circa 40 de proiecte de legi si 93 proiecte de hotarari si dispozitii ale Guvernului, din acestea fiind aprobate si puse in aplicare 10 legi, si respectiv 47 hotarari.
„Legea cu privire la parcurile industriale”, „Legea privind Zona Economica Libera „Balti”, „Legea cu privire la comertul interior”, „Legea cu privire la eficienta energetica”, pachetul legislativ privind parteneriatul public-privat, Programul-pilot de atragere a remitentelor in economie „PHARE 1+1” pentru anii 2010-2012, sunt considerate de ME drept cele mai importante legi si acte normative elborate.
Potrivit ME, in perspectiva integrarii europene, au fost indeplinite toate procedurile preparatorii pentru lansarea negocierilor pe marginea Acordului de Comert Liber Comprehensiv si Aprofundat dintre R. Moldova si Uniunea Europeana (DCFTA). In acelasi context, aderarea Republicii Moldova la Tratatul Comunitatii Energetice al Europei de Sud-Est ofera posibilitatea clara de integrare in piata energetica regionala, mentioneaza in raportul sau ME.

Comentarii

replice