DECA-press

INITIATIVE LOCALE. SPRIJIN PENTRU DEZVOLTARE

13 POATE INSEMNA SI REUSITA. DACA ESTE VORBA DESPRE O CARTE CU 13 INITIATIVE DE SUCCES ALE TINERILOR DIN MOLDOVA

O carte care ilustreaza in fotografii si in 13 subiecte de presa cum o idee poate schimba in bine viata tinerilor dintr-o comunitate, daca li se ofera un grant de o mie de euro si sunt sprijiniti de autoritatile locale, a fost editata la Chisinau. Cartea, intitulata "INITIATIVE LOCALE. SPRIJIN PENTRU DEZVOLTARE. Granturi pentru Strategiile Locale de Tineret", a fost produsa de Centrul National de Resurse pentru Lucratorii de Tineret (CNRLT) si "URMA ta", cu sprijinul Organizatiei Internationale a Francofoniei.

"Daca in unele localitati din tara casele de cultura sunt pline de soareci, la casa de cultura din Filipeni, Leova, exista doar unul: mouse-ul de la calculator", se poate citi pe pagina 19 a cartii.

"Parcul din Bahrinesti, Floresti, inseamna mai mult decat copaci, carari sau banci. Inseamna dragoste. Dragoste pentru cantec si dans, spectacol, dragoste pentru copii si distractii, pentru natura si pentru felul unic al bahrinenilor de a se bucura de spectacole" (p. 9).

"La Lozova, Straseni, informatiile despre sanatate se transmit usor de la om la om, la fel ca infectiile cu transmitere sexuala, pe care tinerii le combat prin actiuni de comunicare" (p. 25).

Editia consemneaza, de asemenea, initiativele tinerilor din Andrusul de Sus, Balti, Boghenii Noi, Cotiujenii Mari, Criuleni, Galesti, Leova, Popestii de Sus, Recea si Rosietici, inspirate de Centrul National de Resurse pentru Lucratorii de Tineret.

Imaginile din cartea "Initiative locale. Sprijin pentru dezvoltare" au fost realizate chiar de participantii la actiunile comunitare, iar textele sunt semnate de Aurelia Guzun ("URMA ta").



Download