Cetățean olandez acuzat de pedofilie

0

Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Secţia Conducerea Urmăririi Penale în Organele Centrale MAI și Procuratura Generală au reţinut un străin de 23 de ani, bănuit de acţiuni perverse faţă de minori din Republica Moldova, transmite Inspectoratul general de Poliție.

În baza unei informații operative, timp de 7 luni, ofițerii au acumulat suficiente probe privind discuţiile bărbatului cu minorii prin intermediul reţelelor de socializare. Potrivit IGP, acesta ar fi avut ”conversații cu caracter indecent, orientate spre satisfacerea poftei sexuale, obţinerea încrederii copiilor şi întâlnirea cu aceştia în vederea abuzării sexuale în mediul real”.  Tot în cadrul anchetei s-a stabilit, că cetățeanul olandez, în ultimii 2 ani, a activat în calitate de voluntar  la un ONG înregistrat în capitală.

În cadrul organizației, suspectul avea posibilitate să facă cunoștință cu copii din familii vulnerabile, obținînd încrederea lor prin oferirea cadourilor, după care stabilea întîlniri în locuri de agrement. În alte cazuri, suspectul, prin intermediul reţelelor de socializare, purta discuții obscene referitor la relații sexuale cu mai mulţi băieți minori.

În prezent, bărbatul se află în stare de arest și cercetat în baza art. 175 Cod Penal al RM „Acţiuni perverse”. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă să fie condamnat la închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.

Cazul este cercetat în continuare de forțele de ordine, în vederea stabilirii altor victime ale abuzurilor sexuale comise de această persoană.

Poliția atrage atenţia părinţilor/tutorilor asupra seriozităţii problemei menţionate mai sus, pentru a fi precauţi şi a monitoriza spaţiul virtual şi reţelele de socializare utilizate de copii, verificarea acestora fiind o necesitate.

Pentru mai multe detalii cu privire la metodele de protecţie a copiilor în spaţiul Internet, puteţi accesa portalul www.siguronline.md, sau sunați la numerele de telefon: Dispeceratul INI – (022) 577-177;  mob. 078710293.

Comentarii

replice

Share.

Comments are closed.