Parlamentul se convocă în ședință extraordinară

Parlamentul se va convoca în sesiune extraordinară, în perioada 13-25 august. Hotărârea a fost aprobată, astăzi, de Biroul permanent al Parlamentului. Prima ședință a sesiunii extraordinare va avea loc vineri, 13 august, cu începere de la ora 10:00, iar ordinea de zi conține mai multe proiecte de legi.

Potrivit Parlamentului, deputații vor examina proiectul de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și Legii privind declararea averii și a intereselor personale; proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură; proiectul de lege pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere; proiectul de  modificare a articolului 8 din Legea cu privire la CNA; proiectul de lege privind modificarea unor acte normative (transparența modului de alegere a membrilor CSM și CSP).

Agenda mai conține proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului; proiectul de hotărâre privind demisia unor membri ai Plenului Consiliului Concurenței.

Comentarii

replice