Ministrul Apararii a daruit saniute si biciclete copiilor cu deficiente de auz din orasul Cahul

Cu prilejul sarbatorilor de iarna, Ministrul Apararii, Vitalie Marinuta, a facut cadouri celor circa 300 de copii de la scoala-internat din orasul Cahul, unde studiaza copiii cu deficiente de auz, comunica DECA-press.
Vitalie Marinuta le-a daruit copiilor rechizite de scoala, dulciuri, cateva biciclete si saniute. Ministrul le-a spus copiilor ca trecerea dintre ani este un simbol al sperantei si al schimbarii, urandu-le tuturor „ca bucuria Craciunului si Revelionului sa le aduca in suflet pacea si lumina divina care ne fac mai puternici si mai buni”.
In semn de recunostinta pentru gestul ministrului, copiii din aceasta institutie l-au colindat pe ministrul Marinuta.
„Copiii din scoala noastra asteapta cu mult drag sarbatorile de iarna. De fiecare cand reprezentantii Ministerului Apararii ne pasesc pragul, stim ca ei ne fac cate o surpriza. Iata ca si de aceasta data am primit din partea ministrului Apararii cateva biciclete si saniute, iar copiii au fost foarte fericiti”, a spus Olga Apostu, directorul scolii-internat din Cahul.
Ministerul Apararii patroneaza scoala-internat din orasul Cahul din anul 2003.
In scoala-internat din orasul Cahul, studiaza circa 300 de copii cu deficiente de auz, cu varste cuprinse intre 7 si 18 ani.

Comentarii

replice