Autoritatile de la Tiraspol continua sa spere la recunoastere internationala a Transnistriei

„Pozitia Chisinaului fata de statutul Transnistriei nu a inregistrat schimbari esentiale in ultimii ani si chiar daca Moldova continua sa ne propuna un mizerabil statut de autonomie, nu exista nici o evolutie”.
Declaratia a fost facuta, la finele saptamanii trecute, de catre pretinsul sef al diplomatiei transnistrene, Valeri Litkai, in cadrul reuniunii solemne organizata cu ocazia implinirii a 15 ani de la infiintarea „Ministerului transnistrean al Afacerilor Externe”, transmite DECA-press.
„N-avem nevoie de nimic de la Moldova. Timp de 17 ani, ne-am creat intreg necesarul pentru a ne asigura dezvoltarea independenta si eficienta”, a mai adaugat ministrul de externe al pretinsei rmn.
Prezent la eveniment, liderul separatist, Igor Smirnov, si-a exprimat speranta ca opinia publica internationala va recunoaste, in cele din urma, independenta Transnistriei, explicand ca, in opinia sa, „istoria, pozitia strategica si resursele umane ale Transnistriei o autorizeaza sa pretinda un loc demn in sistemul actual de relatii internationale”. **

Comentarii

replice