Comunicarea și relațiile cu publicul sunt zero. Cazul Starnet

Pe data de 21 și 22 octombrie, timp de două zile, o parte bună dintre cetățeni nu au avut inernet. Vorbesc despre cei care sunt abonați la compania Starnet.

Deja se știe și motivul. Un incendiu devastator a mistuit, în doar câteva minute, o parte din echipajul acestei companii. Situația a fost gravă, iar pierderile de milioane de lei.

Da, sute și mii de clienţi au rămas fără internet, dar și fără televiziune. În cel mai bun caz, internetul era foarte slab, astfel că, practic, renunțai de bună voie la el.

În aceste două zile a avut de suferit o întreagă țară, multe magazine nu și-au putut deservi clienții, care achitau cu carduri. Multe agenții de turism și-au sistat activitatea în aceste două zile și încă multe alte probleme.

Deci pierderile vor fi mari și pentru ei. De fapt, eu nu am să vorbesc despre ce și cum s-a întâmplat, dar despre faptul că, în aceste momente, orice companie, orice stație de distribuire și așa mai departe, care oferă unele servicii cetățeanului, trebuie să aibă un operator care să anunțe populația în caz de ceva.

Elementar ce s-a întâmplat și cât timp, aproximativ, va fi oprit internetul? Cât e de dificil să scrii un mesaj pentru toți cetățenii care folosesc serviciile voastre?

Din câte cunosc, aveți datele fiecăruia, numere de mobile, fix, sau la urma urmei lăsați un mesaj la conectare pentru toți, cum o faceți la neachitare.

Dar ce situație am avut? Cea mai simplă cale și spălare pe mâini.
Directorul companiei decide să facă acest anunț pe pagina sa de facebook.
Bine, dar unde e atunci respectul pentru oamenii care sunt în etate, nu au pagină de facebook și abia așteaptă să vorbească cu un copil de peste hotare, sau cu nepoții?

Sau ne împăcăm cu ideea că ei cu deconectarea luminii au fost învățați pe timpuri, dar nu cu cea a internetului. Părerea mea e că stați cam prost cu comunicarea cu oamenii.

Totuși este și o a doua parte, fiecare dintre noi ne-am dat seama că internetul și televiziunea sunt lucruri vitale pentru viața noastră și facem mai mare gălăgie că nu avem internet, decât că nu-i pâine la vreun magazin.

E clar. Ar trebui să ne punem și noi câteva întrebări. Citeam pe facebook cât de indignați erau internauții că directorul companiei nu a făcut anunțul, dar mai ales, nici un operator nu răspundea populației. Unii chiar au încercat să deconecteze și conecteze și restartau modemul.

Problema e că, dragii mei, în majoritatea cazurilor, noi stăm prost cu comunicarea, cu relațiile cu publicul, am zis-o de nenumărate ori.

Și dacă mă gândeam că suferă doar instituțiile de stat, de această boală, după acest caz pot spune că o țară întreagă o duce prost la acest capitol.

Veronica GOREA

Comentarii

replice