Corupția – ca factor nociv în vederea respectării drepturilor și libertaților fundamentale ale cetățenilor
Publicația dată ține de domeniul dreptului penal, mai cu seamă de Partea Specială a Codului Penal. Printre pricipalele obiective ale publicației se numără cercetarea și concretizarea înțelesului de corupție și corupere pasiva, precum și aspecte practice și teoretice de abordare acestui fenomen.
Analiza acestei teme – reprezintă o investigare complexă a tuturor semnelor infracțiunii de corupere pasivă, investigarea în baza căreia au fost formulate concluzii și recomandări teoretice în vederea perfecționării continue a legislației. Originalitatea științifică își găsește exprimare în examinare, prin prisma practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, a necesităților sociale de interpretare și aplicare a prevederilor art. 324 CP RM. Problema științifică actuală de importanță majoră, în domeniu soluționată, constă în realizarea analizei complexe a coruperii pasive, prin determinarea conținutului elementelor constituitive și a circumstanțelor agravante ale infracțiunii prevăzute la art. 324 CP RM.
Cum ar fi definită – corupția? La această întrebare nu este atât de greu de dat un răspuns, dar nici ușor. Ar fi prea simplu daca am spune doar că corupția este un comportament al subiecților care se abat de la normele acceptate, pentru a servi unor scopuri particulare sau de grup. Fenomenul corupției este unul complex, care cere un studiu minuțios privind atât izvoarele, solului fertil care îi permite o dezvoltare nestingherită, cât și consecințele care intervin, precum si metodele de combatere a acestora.
Cuvîntul corupție provine de la termenul latio coruptio, caracterizînd comportamentul funcționarului care, în schimbul banilor, bunurilor sau a altor foloase necuvenite, își comercializează atributele funcției care o exercită. Asemenea fapte pun în pericol desfășurarea activității statului și a tuturor sectoarelor vieții sociale.
Factorii care determină existența corupției sunt de o mare diversitate și pot fi grupați în două categorii: factori de ordin general și factori specifici.
Putem enumera, ca și factori de ordin general, costul ridicat al vieții, cu o tendință de creștere continuă, degradarea economiei cu consecința pauperizării cetățenilor, lipsa de elasticitate a politicii fiscale, inexistența unor reglementări legale adecvate realității din țara noastră la acest moment.
Cauzele specifice pot fi de ordin public,juridic, administrativ, socio-cultural etc. În cadrul acestora, se simte o influență deosebită asupra societății , ca tendință ce au factorii de ordin administrativ. Astfel, perpetuarea birocrației face aproape obligatorie obținerea bunăvoinței funcționarului pentru rezolvarea oricărei probleme. Numai prin înlăturare sistemului greoi de rezolvare administrativă a cererilor cetățenilor se poate promova un climat social defavorabil luării și dării de mită, traficul de influență, primirii de foloase necuvenite precum și alte fapte de abatere de la morală.
De asemenea, o influență considerabilă asupra fenomenului corupției are și salarizarea insuficientă a funcționarilor publici care, pe fondul general al costului ridicat al vieții, determină coruptibilitatea acestora precum și o anumită toleranță socială de a se ajunge pe căi ilegale la rezolvarea unor probleme.
În general, corupția pornește de la ascunderea (deformarea) realității, cu scopul de a obține rezultate la care nu se poate ajunge promovînd adevărul și continua prin introducerea unui sistem de clientelă, de promovare a rudelor, prietenilor, aliaților politici (așa numitul cumetrism și nepotism).
Indiferent de faptul cum se manifestă, activ sau pasiv, corupția are întodeauna cîteva componente: una penală – vizibilă și sancționabilă; una de ilegalitate – sancționabilă, dar greu de dovedit și, în sfărșit una de imoralitate, mereu prezentă, dar care, practic, nu este pasibilă de pedeapsă. Privită sub aspect de comportament deviant de la îndatoririle normale ale funcției publice, din motive personale (intime, de familie, de prietenie, de rudenie etc.), financiare ori statutare, corupția intră în sfera de cercetare a criminologiei, care examinează fenomenul dintr-o perspectivă mult mai largă decît cea a codului penal, evidențiind formele politice, economice și sociale ale corupției.
Corupția, în sens larg, (lato sensu) reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredințate în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Corupția constituie o amenințare pentru democrație, pentru supremația dreptului, echității sociale și a justiției, afectează principiile unei administrații eficiente, subminează economia de piață și pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale. În prezent, corupția cunoaște o accentuare fără precedent și la toate nivelurile, actele de corupție cuprinzând majoritatea laturilor vieții economice și sociale. Astfel, aproape toate infracțiunile complexe descoperite în economie privind procesul de privatizare, sustragerile de mari proporții sunt însoțite de acte de corupție, comise de cele mai dese ori de către persoane cu funcție de conducere sau atribuții de control.
Corupția în sens restrâns (stricto senso) reprezintă „comportamentul care deviază de la responsabilitățile oficiale ale funcției publice și/sau demnitate publică, ca urmare a unor interese personale (de familie sau a unui grup special de aparență) în scopul obținerii unor avantaje materiale sau a unui statut social superior sau care încalcă normele, ca urmare a exercitării anumitor tipuri de influență personală”. Orice act al unei instituții sau autorități care are drept consecință provocarea unei daune interesului public, în scopul de a promova un interes/profit personal sau de grup poate fi calificat drept „corupt”. Este știut faptul că corupția este mai mult răspândită în perioada de reformă, de modernizare a societății, de tranziție de la o formă de organizare a societății la alta.
Definiția corupției nu se poate reduce la o singură formulă, fiind acceptate câteva variante. Astfel, corupția s-ar defini drept:
– Săvârșirea unui act oficial interzis de acte normative în vigoare; – Totalitatea faptelor și actelor unor indivizi care, profitând de funcția sau poziția lor, folosesc mijloace ilicite pentru obținerea unor avantaje personale;
– Comportament care deviază de la îndatoririle normale ale unui funcționar public sau violează legile îndreptate împotriva exercitării anumitor tipuri de influență.
Cu o istorie de mii de ani, începînd încă din antichitate, corupția reprezintă unul dintre modelele comportamentale răspîndite în cadrul funcționarilor oficiali.
Pentru prima oară, la nivel internațional, în an. 1975 prin Rezoluția nr. 3514, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a abordat chestiunea practicilor corupte și ca urmare au fost adoptate o serie de alte măsuri de către organismele internaționale.
Printre acestea se înscrie și Convenția penală privind corupția, întocmită la Strasbourg, la 27.01.1999, care a fost adoptată datorită Programului de acțiuni împotriva corupției, elaborat de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei în noiembrie 1996 și Rezoluției (97) 24 referitoare la cele 20 de principii directoare în lupta împotriva corupției, adoptată la 06.11.1997.
Astfel, la nivel internațional au fost dezvoltate norme comunitare în ce privește combaterea fenomenului corupției, fără a oferi soluții privind măsurile, care ar fi mai eficiente pentru un stat sau altul. Aceasta se datorează inclusiv și indicilor, care evaluează fenomenul corupției numit și indicile plăților de mită (Bribe Payers Index), care variază de la un stat la altul.
Cu această ocazie reamintesc că R. Moldova, datorită angajamentelor asumate, are obligația de a lua măsuri cele mai eficiente pentru a contracara/ a combate fenomenul corupției.
Dacă vom analiza atent mai multe cauze penale de rezonanță instrumentate de autoritățile moldovenești în investigarea acestei infracțiuni se va pune în evidență practicarea unor,, standarte duble,, prin, camuflarea acțiunilor de combatere a corupției în vederea justificării inefeciente a metodelor de combatere a corupției. Mai cu seamă , în jurisprudența sa, CtEDO condamnă implicarea ,, activă,, a autorităților la investigarea infracțiunilor de corupție ( a se vedea cauza Șarban vs Moldova, cauza Sandu vs Moldova, ș.a.), prin acțiuni de provocare și/sau instigare a subiecților. Această abordare reprezintă mai mult o excepție , decît o regulă și se datorează în mare parte angajamentelor internaționale asumate, de autorități în vederea combaterii fenomenului, precum și pregătirii profesionale ineficiente a subiecților abilitați cu împuterniciri de investigare a infracțiunilor de corupție, fapt reflectat în diferite investigații jurnalistice ( a se vedea https://www.zdg.md/editia-print/investigatii/actorii-flagrantului).
Despre acest fapt au accentuat în repetate rînduri mai mulți demnitari de rang înalt, inclusiv șeful delegației Uniunii Europene, Pirkka Tapiola și ambasadorul Statelor Unite ale Americii, William Moser (a se vedea inclusiv www.jurnal.md/ro/news – 21.10.2013).
Corupia la nivel national este un viciu lamentabil, dar epuizabil. Fenomenul se va consuma mai devreme sau mai tîrziu.
În Republica Moldova, domeniul combaterii corupției ca fenomen este indispensabil de conștiința individului , fiind perceput ca o regulă – unanim recunoscută, acceptată și ,chiar susținută , posibil chiar un mod de viață.
Impactul corupției asupra economiei naționale și situației social-politice din Republica Moldova a atins cote dezastruoase, a devenit mult mai vizibil și preocupant. Dacă la începutul anilor 1990 una din cele mai mari probleme ale țărilor în tranziție era economia subterană, iar obiectivul principal al politicii statului în acest domeniu constă în crearea condițiilor pentru încorporarea economiei subterane în cea formală, în ultimii ani această problemă s-a modificat și într-un șir de state a crescut într-o tragedie națională – corupția. Aceasta a preluat în multe cazuri mecanismele, structurile și funcțiile statului.
Dacă la începutul deceniului fenomenul corupției în țările în tranziție servea, într-o mare măsură, drept o frînă în dezvoltarea economică, creînd obstacole producătorilor locali și respingînd potențialii investitorii străini, acum aceasta pur și simplu blochează mersul reformelor în țară. Orice perfecționare eventuală a legislației în vigoare nu are efecte pozitive scontate din cauza impactului corupției, economia nu evoluează conform regulilor pieței, nu există competitivitate, progres în eficiența utilizării resurselor disponibile, cresc în mod spontan datoriile statului, are loc pauperizarea societații, scade încrederea populației în procesele de reformă, în societate se crează o situație de conflict.
Datele sondajului de opinie publică efectuat printre 150 manageri de nivel înalt și oficialități publice în peste 60 de țări au arătat că corupția este cea mai serioasă problemă care impedică dezvoltarea țărilor. În conformitate cu rezultatele investigațiilor înfăptuite de Banca Mondială, după nivelul corupției țărilor CSI le revin locul întîi între celelalte regiuni ale lumii.
Tipurile corupției după gradul extinderii.
La noi în țară, corupția poate fi grupată în trei tipuri:
Corupția mică – atuci cînd funcționarul public acordă facilități în bază de relații amicale.
Corupția de rutină – mituire „în numele bunăstării generale”, acte de nepotism la întocmirea și încheierea contractelor, obținerea beneficiilor din deciziile organelor publice prin activități ilegale, fabricarea voturilor electorale etc.;
Corupția actuală – asigurarea judecăților „echitabile”, tolerarea crimei organizate, schimbarea deciziilor partidelor politice în schibul mitelor, ignorarea evidenței referitoare la corupție în rîndurile oficialitaților publice.
În conformitate cu percepția publică corupția mai poate fi grupață în alte trei grupuri: albă – toleranța publică față de corupție, aceasta poate fi în cazul cînd măsurile contra corupției constă mai mult decît dauna provocată de aceasta.
Cenușie – cînd „elita” intelectuală a societății optează pentru combaterea corupției prin intermediul Codului penal, în timp ce majoritatea populației o tolerează;
Neagră – cînd toată societatea optează în favoarea combaterii perseverente a corupției.
Cele mai răspîndite forme ale corupției sînt: acceptarea, solicitarea sau estorcarea mitei, patronajul, nepotismul, delapidarea bunurilor publice, prejudicierea statului prin alte modalități, disciminarea politică, finanțarea ilegală a partidelor etc.
La mită se recurge pentru obținerea contractelor de stat ( alegerea firmelor, termenilor și condițiilor contractuale), asigurarea garanțiilor de stat pentru credite, obținerea facilităților, beneficiilor materiale și bănești, suportul preferențial al întreprinderilor patronate, neaplicarea sau diminuarea sancțiunilor, obținerea licențelor, a drepturilor exclusive la activități economice și politice, urgentarea procesului de eliberere a documentelor, obținerea unor poziții politice, antrenarea în structurile statale și locurile prestigioase de muncă.
Prin delapidare se subînțelege privatizarea spontană a întreprinderilor publice, a echipamentului, a surselor financiare, utilizarea necontrolată a fondurilor întreprinderilor, obținerea creditelor fără a le mai rambursa vreodată, plata salariilor lucratorilor inexistenți etc.
Coruperea politică include încălcări ale legislației în domeniile alegerilor, finanțării companiilor electorale, rezolvării conflictelor parlamentare, promovării la posturi de răspundere.
Invizibilitatea tranzacțiilor corupte este asigurată prin anumite tehnici.
Ele includ efectuarea operațiunilor prin intermediari – brokeri și agenți, utilizarea companiilor fictive, regruparea, păstrarea secretelor între reprezentanții finali, utilizarea metodelor secrete de plăți, efectuarea simultană a mai multor operațiuni cu scopul de a o camufla pe cea ilegală, utilizarea facturilor (bonurilor de plată) false, manevrarea între nivelul local și cel național, utilizarea tranzacțiilor prin intermediul oficiilor în țările străine și zonelor off- shore.
Cauzele corupției pot fi economice, instituționale, politice și social-morale:
Cele economice includ: salarii joase ale funcționarilor de stat, întîrzierea la plata salariilor, un buget de stat neviabil, o întirziere inadecvată.
Cauzele instituționale cuprind: politica slabă de stat care generează cautarea metodelor de obținere a veniturilor neoficiale, promovarea în posturi a persoanelor fără performanțe reale, un nivel înalt de netransparență în activitatea organelor juridice, un sistem inadecvat al contabilitații, lipsa unei delimitări clare între proprietatea privată și cea publică, lipsa transparenței în sistemul legislativ, lipsa dorinței reale și a unei strategii de combatere în practică a corupției.
Cauzele politice includ: transformarea combaterii corupției în eliminarea adversarilor politici, importul coruperii, interesarea unor grupuri politice în colapsul economic și financiar al statului în scopul întoarcerii la sistemul dictatorial, incompatibilitatea ideologiilor totalitariste și a celor de piață, ceea ce face dificil controlul procesului de tranziție de către societate.
Cele sociale și morale: dezintegrarea și demoralizarea societății, erodarea valorilor etice din cauza coruperii în eșaloanele superioare ale conducerii țării, informarea slabă a populației, lucrul slab al mass-media, toleranța publică.
Într-o formă concisă se poate menționa că pentru Republica Moldova prezența unei corupții masive atît în secteorul public, cît și în cel privat înseamnă următoarele:
O povară fiscală excelentă, adică circa 50-55% pentru întrepriderile care achită impozite și circa 30% în mediu pe țară;
Pierderi pentru buget. Conform estimărilor minimale, în anul 2017 evaziunea fiscală a constituit peste 3.5 mld de lei;
Prezența unui sector masiv al economiei subterane, economia subterană constituie circa 65-70% in comparație cu cea oficială;
Calitatea proastă a mărfurilor în piața de consum, conform datelor Centrului de Standardizare, Metrologie și Supraveghere Tehnică, circa 80% din marfurile importate nu satisfac cerințelor necesare;
Un nivel deosebit de jos al investițiilor directe străine pe cap de locuitor;
Sărăcia populației;
Creșterea criminalității.
În Republica Moldova, numărul de cazuri de infracțiuni contra bunei desfășurări a activității în sfera publică.
1378 cazuri – în anul 2006; 1154 cazuri – în anul 2007; 1062 cazuri – în anul 2008; 799 cazuri – în anul 2009; 814 cazuri – în anul 2010; 867 cazuri – în anul 2011; 1100 cazuri – în anul 2012; 967 cazuri – în anul 2013;
Cu referință la bilanțul CNA: Cei mai corupți funcționari din anul 2017 se va relata următoarele:
Potrivit raportului, în anul 2017, ofiţerii Centrului au depistat 881 de infracţiuni, dintre care 698 de acte de corupţie şi conexe corupţiei, 61 de cazuri de spălare de bani şi 122 de alte genuri de infracţiuni.
Printre instituţiile în care au fost deconspirate cele mai multe cazuri de corupţie se numără: justiţia şi afacerile interne – 119, sectorul privat – 115, administraţia publică locală – 100, securitatea bugetului şi patrimoniului public – 96, medicina – 30, educaţia – 16, serviciul militar – 9, iar printre subiecţii infracţiunilor au figurat, preponderent, poliţişti (45), directori de întreprinderi şi organizaţii de stat (43), inspectori vamali (34), conducători de instituţii autonome sau teritoriale din cadrul autorităţilor publice (28), domeniul educaţiei (21), primari (17), judecători (10), persoane cu funcţii de răspundere din domeniul ocrotirii sănătăţii (9), ofiţeri de urmărire penală (6), procurori (5), miniştri şi viceminiştri (4), consuli generali (4), consilieri municipali (4), secretari ai consiliilor (4), preşedinţi de raioane (3), experţi judiciari (2) şi un conducător al unei agenţii publice.
În sectorul privat şi liber profesionist au fost reţinute 150 de persoane fizice, 109 de directori de întreprinderi şi organizaţii private, 24 de avocaţi şi 11 executori judecătoreşti. Din punct de vedere teritorial, 69 la sută din numărul total de infracţiuni au fost înregistrate în mun. Chișinău şi în raioanele din centru, 22% – în mun. Bălţi şi raioanele de nord ale ţării, iar 9% – în Cahul şi raioanele de sud.
În anul 2017, Direcţia generală urmărire penală a CNA, sub conducerea Procuraturii anticorupţie, a efectuat urmărirea penală pe 1939 de cauze penale, dintre care 610 dosare au fost finalizate. Prejudiciul stabilit pe procesele penale, pornite în 2017, a constituit în jur de 47 de milioane de lei, dintre care pe 10 milioane de lei a fost aplicat sechestru, iar circa 2 milioane de lei au fost restituite benevol de către persoanele bănuite. Totodată, în baza materialelor CNA, Serviciul Fiscal de Stat a încasat la buget suma de 10,5 milioane de lei.
În concluzie, corupția reprezintă pentru statul nostrum cel mai mare viciu social, economic și politic, avînd drept consecințe migrația masivă (aproximativ 107 cetățeni, părăsesc zilnic Republica Moldova) sărăcia, lipsa locurilor de muncă și criminalitatea ridicată.
Cazacu Dorin, avocat, master în drept, doctorand
