Experții pun la îndoială extragerea a 1 mlrd de dolari din Moldova
Sustragerea momentană a 1 mlrd de dolari din cea mai mare instituție de creditare din Moldova (n.r. BEM) era imposibilă. Altfel, aceasta era să provoace o criză de proporții în tot businessul bancar din Moldova, spun experții
Slava Rabinovich, CEO Diamond Age Investment Advisors Limited (Londra): «E imposibil de convertit, în termen scurt, o sumă echivalentă cu 1 mlrd de dolari, într-o țară ca Moldova. Pentru o asemenea operațiune ar fi nevoie de cel puțin o jumătate de an. Pentru sistemul bancar din Rusia, de exemplu, nu ar fi o problemă, dar nu și pentru Moldova. Mă îndoiesc că așa ceva ar fi posibil, în principiu.”
Expertul este convins și de faptul că o sumă atît de mare de bani nu e posibil de transferat, neobservat de organele financiare de control, mai ales cele din America.
“Or, toate tranzacțiile, efectuate în dolari SUA, trec prin conturile băncilor americane, iar în euro – prin cele europene. Acestea efectuează un monitoring în privința spălărilor de bani”, declara analistul.
Guvernul Moldovei a făcut o încercare de a reabilita această instituție în 2013, cînd aceasta se afla în prag de faliment. Datoriile băncii, conform diverselor estimări, constituiau între 400 și 800 mln euro. La banca au fost atrași investitori, fiindu-le vîndut un pachet de acțiuni și înaintate mai multe condiții financiare, pe care aceștia le-au îndeplinit. Însă, doar după un an, investitorii au fost eliminați, statul a naționalizat instituția, iar Banca Națională a Moldovei a impus administrare specială.
După investigația făcută de o comisie specială a Parlamentului în situația creată pe piața financiar-bancară, au fost demiși vice-guvernatorul Băncii Naționale și Președintele Comisiei Naționale a pieței financiare.
Sursa: London Weekly