UE va aloca 5 mil. de euro pentru implementarea Acordului de Asociere
În cadrul unei întrevederi cu premierul Ion Chicu, șeful Delegației UE în R. Moldova,. Peter Michalko a anunțat despre alocarea a 5 mil. de euro pentru a susține Guvernul de la Chișinău în procesul de implementare a Acordului de Asociere.
În cadrul întrevederii, au trecut în revistă progresele înregistrate în realizarea angajamentelor R. Moldova din cadrul Acordului de Asociere RM-UE, printre care au fost elaborate și aprobate 25 de acte normative menite să transpună legislația europeană.
Pentru a impulsiona procesul de implementare a condiționalităților aferente asistenței macrofinanciare din partea UE, Guvernul a definitivat și aprobat în regim prioritar legea privind achizițiile în sectorul energetic, al apei, al transporturilor și al serviciilor poștale, precum și legea referitoare la constatarea încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, cu modul de aplicare a sancțiunilor.
Cei doi oficiali au discutat situația economică și evoluția situației epidemiologice în Moldova și UE.