Nicolae Dabija s-a stins din viață
Scriitorul și publicistul Nicole Dabija a murit în dimineața acestei zile, în vârstă de 72 de ani. La 9 martie, Nicolae Dabija fusese spitalizat cu Covid-19 la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
Nicolae Dabija a dezvoltat o formă agresivă a virusului, care a provocat tromboza vaselor sanguine, potrivit unor surse spitalicești.
În ultimii 35 de ani, Nicolae Dabija a fost redactor-șef al săptămânalului „Literatura și Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Moldova. A scris peste 80 de volume de poezie, proză, publicistică. A fost unul dintre liderii spirituali ai mișcării de eliberare națională. A fost deputat în primul Parlament. Membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei. A fost distins cu numeroase premii naționale și internaționale.
Nicolae Dabija s-a născut la15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia.