Expert: în caz de Lockdown, pierderile săptămânale vor fi pentru Moldova de 1,2 mlrd. lei

În cazul în care se va recurge la închiderea totală a economiei, vânzările de bunuri și servicii ar putea scădea cu nu mai puțin de 2,5 miliarde lei săptămânal, iar pierderile totale săptămânale sunt estimate la 1,2-1,3 miliarde lei. Sunt calculele expertului economic, Veaceslav Ioniță.

În opinia expertului, în cazul închiderii totale a economiei, cel mai mare perdant va fi Bugetul Public Național, care, săptămânal, ar putea înregistra pierderi de cel puțin 500-600 mil. de lei. Ratările de venituri ale agenților economici vor fi de cel puțin 300 milioane lei pe săptămâna.

În condițiile stopării activității economice, agenții economici vor fi nevoiți să reducă salariile angajaților. Conform calculelor lui Ioniță, populația va primi cu cel puțin 350 milioane lei mai puțin, pentru fiecare săptămână de non-activitate.

Comentarii

replice