Cetatea Soroca va fi restaurată și consolidată. Lucrările vor dura doi ani, iar banii sunt oferiți de UE

Ample lucrări de restaurare și consolidare a Cetății Soroca. Acestea vor fi realizate timp de doi ani, în cadrul proiectului transfrontalier „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui”, finanțat de UE prin Programul Operațional Comun România- R. Moldova 2014-2020. Pentru restaurarea fortăreței de la Soroca, UE va aloca circa 1,2 milioane de euro din cele peste 1,6 milioane de euro – valoarea totală a proiectului transfrontalier.

După cum scrie Jurnalist.md, în cadrul proiectului va fi restaurată Cetatea Soroca și statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt de la Vaslui, unde, la 1475, Ștefan cel Mare a înscris o victorie strălucită împotriva oștirilor otomane. Statuia din bronz a domnitorului are aproape șapte metri înălțime și o greutate de 19 tone și este așezată pe un soclu înalt de opt metri.

Conferința de lansare a proiectului transfrontalier a avut loc la Soroca joi, 22 iulie, eveniment la care au participat parteneri de proiect, donatori, autorități locale și arhitecți.

Suportul acordat de UE este  semnificativ. Aceasta demonstrează importanța culturii pentru UE, iar valorificarea patrimoniului cultural a fost, în mod tradițional, unul dintre obiectivele principale  ale cooperării dintre UE și R. Moldova”, a spus Ion Guzun, reprezentantul Delegației UE la Chișinău.

Autorii proiectului de restaurare a Cetății Soroca sunt arhitecții Trifan Semion și Vasile Eremciuc. Cele mai importante lucrări se vor axa pe restaurarea și consolidarea pereților fortăreței și a celor 12 cazemate. Multe din elementele viitoarelor lucrări de restaurare, cum ar fi zidăria și lemnul utilizat, au fost inspirate din Cetățile lui Ștefan cel Mare de la Suceava și Putina. Conceptul de restaurare a Cetății Soroca a fost elaborat în baza documentelor de arhivă.

Vor fi făcute lucrări de restaurare și consolidare a zidurilor cetății, a turnurilor doi, patru și cinci. Cetatea a fost construită din calcar moale, care e foarte sensibil la precipitații. Vor fi făcute mai multe lucrări pentru accesibilitatea și funcționalitatea cetății ca muzeu – vor fi reconstituite terasele și cazematele. Va fi reconstituită și fântâna din centrul cetății”, a explicat arhitectul Vasile Eremciuc .

Directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Soroca, Nicolae Bulat, spune că de pe urma implementării acestui proiect va avea de câștigat, în primul rând, Soroca și împrejurimile ținutului. Bulat afirmă că fortificarea zidurilor erau necesare, la fel cum sunt necesare și efectuarea altor lucrări.

Important că va fi făcut o galerie, pentru că în Cetate nu ai unde face expoziții, unde să putem reda viața de garnizoană, unde să există vitrine muzeistice cu obiecte găsite pe teritoriul Cetății. E nevoie și de revopsirea acoperișurilor turnurilor ca să nu putrezească șindrila, dar și de instalarea unui sistem de uluce. De asemenea, avem nevoie de plase sub acoperișuri împotriva porumbeilor, căci ne confruntăm cu o adevărat invazie a porumbeilor, mai ales iarna”, a afirmat Nicolae Bulat într-o discuție cu Jurnalist.md.

Precizăm că prima etapă a restaurării Cetății Soroca a avut loc între 2013-2015, în cadrul proiectului transfrontalier „Bijuterii medievale”, care a presupus efectuarea unor lucrări de restaurare la câteva fortărețe din România, Moldova și Ucraina. În acel proiect, pentru renovarea Cetății Soroca a fost cheltuită suma de 2 milioane de euro.

Cetatea Soroca datează cu sec. XV și ar fi fost încălțată inițial din lemn la îndemnul lui Ștefan cel Mare. Ulterior, în sec. XVI, a fost clădită din piatră, la indicația lui Petru Rareș.

Comentarii

replice