Ambasadorul UE despre declarațiile lui Igor Dodon: „este regretabil…”
„Este regretabil atunci când apar declarații care încearcă să pună Uniunea Europeană în lumină negativă. Mai ales că susținerea din partea UE este foarte mare și mult mai mare decât din partea altora.”
Așa a comentat ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, într-un interviu pentru „Deutesche Welle”, declarațiile președintelui Igor Dodon, potrivit căruia sprijinul UE pentru Moldova în legătură cu combaterea Covid-19 sunt niște „declarații frumoase”.
În interviu citat, Peter Michalko trece în revuistă ajutorul consistent european oferit Moldovei, inclusiv pachetul separat de 87 de milioane de euro pentru prevenirea crizei provocate de noul Coronavirus.