Cine sunt cei mai tineri și cei mai în vârstă deputați din Parlament 

Vârsta medie a deputaților aleși în Parlamentul de la Chișinău este de 47 de ani. 14 din cei 101 de membri ai Legislativului Republicii Moldova sunt tineri cu vârsta de până la 35 de ani.

Cel mai tânăr deputat este Eugeniu Sinchevici, care a împlinit 22 de ani. Eugeniu Sinchevici studiază la Facultatea de Științe Politice din Paris și este la primul mandat de deputat. Este al doilea cel mai tânăr deputat din istoria Parlamentului R. Moldova, după deputatul comunist Mihail Poleanschi, care în 2001 devenise parlamentar la vârsta de 21 de ani.

Printre cei mai tineri deputați din noua legislatură sunt, de asemenea, Marcela Nistor, de 27 de ani, și Adrian Băluțel, de 28 de ani. Toți trei au fost aleși pe lista PAS. Cel mai tânăr deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este Diana Caraman,  născută în anul 1990, economist de profesie. Printre deputații Partidului „Șor” cel mai tânăr este liderul acestuia, Ilan Șor, născut în 1987.

Decanul de vârstă al deputaților din Parlamentul de legislatura a XI-a este Eduard Smirnov (Blocul Comuniștilor și Socialiștilor), care, în acest an, va împlini 82 de ani. Printre cei mai în vârstă deputați se mai numără și Vladimir Voronin (PCRM), care, anul curent, a împlinit 80 de ani, și parlamentarul Oazu Nantoi (PAS), în vârstă de 73 de ani.

Comentarii

replice