Doi deputați ai Partidului „ȘOR”, confirmați cu Covid-19, iar mai mulți au febră
Deputații Partidului „ȘOR” Igor Himici și Vladimir Vitiuc au fost confirmați pozitiv cu COVID-19. Cei doi deputați s-au autoizolat la domiciliu pentru tratament, a anunțat formațiunea.
Partidul „ȘOR” a precizat într-un comunicat de presă că deoarece mai mulți deputați ai formațiunii au febră, în prima jumătate a zilei de azi, întreaga fracțiune parlamentară va fi testată pentru noul Coronavirus.
Deocamdată nu este clar dacă Parlamentul va intra în carantină. În această săptămână, deputații urmează să se pronunțe pe marginea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu.