Încă două instituții medicale au fost activate pentru lupta cu Covid-19
Spitalul Raional Ialoveni și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” au fost activate de ieri pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19.
Astfel, cei cu forme ușoare ale bolii, care întrunesc criteriile de spitalizare, pot fi internați la Spitalul Raional Ialoveni, aici fiind activate 60 paturi.
La Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, a doua instituție medicală activată ieri, sunt internați pacienții în stare gravă și extrem de gravă, cu prezența maladiilor concomitente severe.
Deja au fost internați 18 pacienți, în total fiind activate 180 paturi, inclusiv 18 pentru Terapie intensivă”, a anunțat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătății.
Dumbrăveanu a mai precizat că se atestă o creștere a numărului de copii infectați.
Până acum, cu noul coronavirus s-au infectat circa 25400 de moldoveni, iar circa 18 000 s-au vindecat. Numărul morților din cauza Covid-19 se apropie de 800.