Președinta Maia Sandu, după alegeri: Felicitări, Moldova!
Într-un mesaj adresat cetățenilor țării, președinta Maia Sandu l-a mulțumit pentru că au „pus umărul la întărirea democrației în Moldova”, care este încă una tânără și cu multe probleme.
Maia Sandu a criticat prestația unor instituții ale statului, acuzând că au ignorat legile și au pus în pericol organizarea unor alegeri libere și corecte. Președinta a menționat că își propune să facă tot ce-i stă în puteri pentru ca oamenii să poată să voteze mai ușor, fără presiuni și fără corupție electorală.
Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârșitul domniei hoților asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. Oamenii trebuie să simtă cât mai curând beneficiile unui Parlament curat și ale unei guvernări care chiar se preocupă de problemele populației”, a menționat președinta Maia Sandu.
Șefa statului a mai spus că Moldova trebuie transformată într-o țară din care nu doar că nu se mai pleacă, dar în care se și revine.
Ca președinte, vreau să lucrez alături de un guvern integru și competent pentru a uni societatea și a pune interesul cetățenilor în centrul eforturilor de guvernare. Pentru că merită! După ce se vor număra voturile și se vor valida alegerile, vom putea discuta despre pașii constituționali pentru formarea Guvernului”, a concluzionat Maia Sandu.
„Felicitări, Moldova!”, a scris în încheiere președinta.