A murit scriitoarea și jurnalista Valentina Tăzlăuanu

Scriitoarea, jurnalista, eseista, publicista, criticul teatral și fondatoarea revistei „Sud-Est cultural”, Valentina Tăzlăuanu s-a stins din viața la 3 iunie.

Scriitoarea avea 70 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 5 iunie la Cimitirul Central din Chișinău, la ora 12.30.

Dispariţia Valentinei Tăzlăuanu lasă un gol dureros în spaţiul cultural-literar din Basarabia şi în sufletul celor care au cunoscut-o, au iubit-o şi au preţuit-o”, se arată într-un comunicat al Consiliului Uniunii Scriitorilor.

Valentina Tăzlăuanu s-a născut pe 5 ianuarie 1950, în satul Druță, Râșcani. A urmat Facultatea de Filologie, specialitatea Jurnalism, USM. De-a lungul anilor a activat în mai multe redacții de cultură și edituri. A fondat revista „Sud-Est cultural” în 1990 și a condus-o până în 2020. A fost viceministru al Culturii în perioada 1997-2000. În anul 2009, i-a fost acordat Titlul Onorific Maestru în Artă.

A publicat cărțile „Măsura de prezență” (1991); „Discursuri paralele, eseuri” (2005); „Lumea după Hamlet, eseuri” (2011); „Ceea ce rămâne, eseuri” (2015).

Comentarii

replice