Dodon se află pe Muntele Athos: mă rog pentru Moldova împreună cu călugării

Președintele Igor Dodon se află pe muntele Athos unde, așa cum a anunțat pe pagina sa de Facebook,  petrece acest sfârșit de săptămână în smerenie și rugăciune împreuna cu călugării.

Ca in fiecare an in aceasta perioada, ne vom ruga împreună pentru poporul nostru, pentru o Moldovă care să trăiască în pace și unitate”, a scris Dodon.

El a menționat că țara noastră trece prin provocări foarte puternice în acest an și de aceea are nevoie de binecuvântarea călugărilor.

Luna septembrie vine cu noi încercări pentru poporul nostru, începe școala în condiții de pandemie, se reiau o serie de alte activități, avem încă un drum greu de parcurs prin această pandemie care afectează întreaga lume, de aceea va îndemn pe toți cei care puteți să petreceți aceste zile de sărbătoare în liniște sufleteasca și rugăciune, să transmiteți gânduri bune către apropiați, către țară, să ne cultivăm încrederea că vom trece cu bine și de aceste vremuri complicate”, a menționat Igor Dodon.

Liderul informal al PSRM a menționat că nu exclude ca pelerinajul său de pe Muntele Athos va va deveni pentru adversarii săi un motiv de luptă electorală, astfel că le dorește celor din opoziției cumpătare și bune intenții în relațiile cu ceilalți.

Le recomand să nu-și ia măcar păcatul acesta pe cap, au destule”, a adăugat Igor Dodon.

Comentarii

replice