Dosarul fraudei bancare | BNM: vom transmite procurorilor 12 TB de informații

Banca Națională a Moldovei (BNM) a precizat azi că a cooperat pe parcursul întregii perioade de anchetă cu organele de urmărire penală și a oferit și transmis toată informația solicitată, inclusiv date suplimentare elocvente la inițiativa sa.

În anul curent, BNM a transmis organelor de urmărire penală date în format electronic de 2 TB, care conțin sute de mii de fișiere și urmează a fi transmise încă 12 TB de date. La fel, au fost prezentate informații pe suport de hârtie în volum de 8694 de file, a precizat BNM.

De la începutul anchetei, BNM a oferit multiple documente relevante și a delegat specialiști pentru a participa la efectuarea de acțiuni procesuale.

BNM mai precizează că a manifestat deschidere întotdeauna pentru investigarea fraudei bancare.

Precizările au fost făcute în contextul declarațiilor procurorului general, Alexandr Stoianoglo, cu privire la dosarul fraudei bancare.

Comentarii

replice