Semnalul Maiei Sandu: „asistența macrofinanciară din partea UE expiră în iulie”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a cerut fracțiunilor parlamentare să includă pe agenda Parlamentului proiectele de legi și Hotărârile Parlamentului care să permită în regim de urgență îndeplinirea condițiilor și debursarea celor două tranșe din asistența macrofinanciară a UE, dar și pentru a obține resurse suplimentare prin alte programe.

Despre acest lucru a anunțat lidera PAS, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Guvernul s-a dovedit incapabil să atragă resurse financiare externe de la donatorii tradiționali, s-a dovedit incapabil să negocieze un acord de împrumut cu Rusia. Consecințele unei asemenea abordări iresponsabile le suportă cetățenii, economia. La câteva săptămâni bune de când s-a început această criză, Guvernul încă nu a ajutat nici un agent economic. Credem că este cazul ca fracțiunile din Parlament să se implice pentru a face posibilă debursarea acelor două tranșe din asistența macrofinanciară a UE, dar și pentru a obține resurse suplimentare prin alte programe. Asistența macrofinanciară expiră în luna iulie, iar asta înseamnă că cele două tranșe trebuie obținute în regim de urgență. Vorbim despre 70 de milioane de euro care trebuie să ajungă la cetățeni”, a punctat Maia Sandu.

Lidera PAS a enumerat șapte condiții care trebuie îndeplinite pentru ca tranșa a doua să fie debursată.

În context, ministra Finanțelor în Guvernul Sandu, Natalia Gavrilița, a precizat că în astfel de situații de criză, devine foarte importantă finanțarea pe plan internațional și, în special, accesarea împrumuturilor de la organizații  care pot oferi împrumuturi la dobânzi mici și pe o perioadă mai lungă de timp.

Președintele fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, a anunțat că va lua legătura cu liderii fracțiunilor parlamentare pentru ca legile respective să fie incluse în regim de urgență pe agenda parlamentară.

Comentarii

replice