Vinăria Purcari și-a vândut participația la Glass Container Company unei companii elvețiene

Vinăria Purcari a finalizat tranzacția prin care vinde participația minoritară, de 31,4%, pe care o deține la Glass Container Company, producător din R. Moldova al sticlelor din sticlă, către compania elvețiană Vetropack. Tranzacția a fost semnată pentru 7,2 milioane euro, scrie profit.ro

Vetropack Group a achiziționat întreg Grupul Glass Container, format din GCC și Glass Container Prim.

Grupul Vetropack are instalații de producție și birouri de vânzări și distribuție în Elveția, Austria, Cehia, Croația, Slovacia, Ucraina și Italia.

Grupul Purcari din R. Moldova este unul dintre principalii producători de vin și brandy din Europa Centrală și de Est, gestionând aproximativ 1.000 de hectare de podgorii și patru vinării din România și R. Moldova.

Comentarii

replice